Bio România

Alimentatia in timpul sarcinii

Share

Autor,   Ana-Maria C

Din momentul in care aflam minunata veste ca vom deveni mamici, intram intr-un carusel al gandurilor si al emotiilor, mai ales daca ne aflam la prima sarcina.

Devenim sensibile la tot ce ne incojoara, la mirosuri, la parfumuri, nici macar mirosurile de la florile din gradina, ne fac sa avem stari de greata sau varsaturi.

In cateva saptamani trecem de la o stare la alta, toate gusturile ni se schimba, si devenim foarte pretentioase, si totusi ne dorim sa ne fortificam, sa mancam cat mai sanatos, pentru ca atat noi cat si bebelusul, sa fim in stare perfecta la mare intalnire, de dupa 40 de saptamani.

Alimentatia in timpul sarcinii este uneori dificila deoarece nu ne mai plac chiar toate alimentele pe care inainte le consumam cu regularitate, insa pentru a fi in forma, si a avea necesarul de vitamine  pentru evolutia sarcinii in parametrii optimi, este indicat sa consumam cat mai multe fructe, de preferat bio, fara pesticide sau potentiali alergeni. De asemenea, legumele ocupa un loc important, cel mai bine ar fi inainte oricarei mese, viitoarea mamica sa consume o salata de cruditati, cat de mica, pentru ca ajuta mult la digestie si la vitaminizare.

Micul dejun ideal pentru o buna digestive si pentru completarea schemei de vitamina B, este alcatuit din cereale musli de calitate premium, acestea dau energie viitoarei mamici, si starile de greata sunt mult diminuate.

Sucurile de fructe, fiecare in functie de preferinta, isi poate face acasa propriul suc de fructe agreat, sau smoothie, se pot face si combinatii, in functie de preferinte.

Important este ca intotdeauna viitoarea mamica sa consume cat mai multe legume si fructe din sezoanele respective, facand astfel o cura, si adunand astfel in organisme vitamine din surse naturale, nemaifiind astfel nevoie sa aiba medicatie de vitamine de sinteza.

Cat despre carne, la unele femei, li se modifica gustul, preferand carne rosie, sau peste, sau din contra nemaiputand sa consume carne, deoarece revin starile de greata sau constipatie.

Si carnea, ar fi ideal sa se consume cu moderatie, pestele oceanic este indicat, sau pastravul de calitate premium, fiert la aburi, eventual cu legume tot fierte la abur pentru a-si pastra proprietatile.

Lactatele ocupa si ele un loc important in alimentatie, laptele de capra fiind cel mai indicat, dar si laptele de origine vegetala cum ar fi cel de orez, care este bogat in calciu, laptele de soia, sau de migdale,toate aceste tipuri de lactate fiind foarte sanatoase si savuroase.

La capitolul dulciuri, aproape toate viitoarele mamici au o vulnerabilitate, si uneori consuma mai multe dulciuri, decat ar fi facut-o daca nu ar fi fost insarcinate.

Daca se consuma dulciuri, optim pentru sanatatea viitoarei mamici si a fatului, ar fi sa se inlocuiasca zaharul cu siropul de artar, o idee de desert delicious sunt clatitele cu sirop de artar si nuca, sau cu miere de albina.

De asemenea deserturile, placintele facute in casa, cu ingrediente de calitate premium, sunt cele mai sigure si sanatoase.

Inlocuirea zaharului alb cu cel brun, este un alt lucru sanatos si de folos in sarcina si nu numai.

Este stiut faptul ca femei perfect sanatoase, datorita unui dezechilibru de alimentatie au ajuns din pacate sa faca diabet in sarcina, si astfel fiind in pericol atat fatul cat si mama.

De evitat sunt dulciurile de sinteza.

Recomandarea de aur este ca in aceste 9 luni, viitoarele mamici sa incerce sa gateasca in casa, “home made”, cam tot ce isi doresc sa consume, sa apeleze la magazinele de specialitate cu produse bio si naturiste, pentru a evita orice e-uri, pesticide, alergeni.

De asemenea este indicat sa ceara si sfatul unui medic nutrionist, si bineinteles, sa pastreze o stransa legatura cu medical ginecolog, pentru a monitoriza evolutia sarcinii si a depista eventualele carente de vitamine sau fier care se pot ivi pe parcursul celor 9 luni.

Cu rabdare, dedicatie, si mereu fiind la curent cu tot ce apare nou in materie de alimente de calitate premium, naturist, bio, home made, o viitoare mamica se asigura ca atat ea cat si bebelusul au o sanatate de nota 10 si un scor apgar pe masura.

Publicat de:

Asociaţia militează pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii şi a spaţiului rural românesc, pentru educarea, informarea şi conştientizarea consumatorilor asupra beneficiilor agriculturii ecologice.

Te-ar mai putea interesa:

Asociaţia Operatorilor din
Agricultura Ecologică Bio România

Contact

Splaiul Unirii nr. 162
Sector 4
Bucuresti
sus